Trecerea sărbătorilor, fie că vorbim despre cele pascale, fie că ne referim la cele de iarnă, lasă în urmă, cel puțin pentru mine, un iz de melancolie, de tristețe, de dor. Ca și cum le-am așteptat atât de tare, cu o nerăbdare greu de explicat în cuvinte, iar ele se grăbesc deja să plece. E vorba despre timp, însă cumva am ajuns să măsurăm trecerea lui raportându-ne la Paște și la Crăciun. Anul acesta, ca în toți anii de altfel, Sărbătoarea Învierii Domnului a fost despre familie, despre recunoștința, despre bucuria de a fi împreună, despre lumina vieții, despre rugăciune, despre apropierea de Dumnezeu. Chiar dacă cele două mari sărbători au la bază viața, comportamentul nostru fața de ele, emoția, atitudinea, pregătirile sunt atât de diferite..

Liniștea pe care mi-a adus-o de aceasta dată Sfintele Paști este o liniște pe care nu am mai simțit-o de foarte mult timp. M-am tot gândit care a fost principalul motiv și am realizat că anul acesta, mai mult decât în alți ani, m-am pregătit pe mine însămi. Am curățat casa cu câteva zile înainte, am pregătit puținele rețete tradiționale pe care obișnuiesc să le prepar în această perioadă, am aranjat totul astfel încât să nu mai rămână nimic de făcut. Și-apoi în sfârșit am avut timp de mine.

Mini-concediul a trecut ca o adiere de vânt într-o zi toridă de vară. Am citit. Mult. Mai mult decât am reușit să citesc de când a început noul an. M-am afundat într-o lume diferită, plină de povești interesante care mi-au hrănit sufletul. Mi-am reamintit cât de mult îmi place acestă activitate și cât de puțin timp am pentru ea. Mi-am promis că întoarcerea la job n-o să-mi răpească această redescoperire și că o să deschid cărți, înainte de culcare, chiar și pentru câteva zeci de minute. Am început munca și încă de atunci tânjesc după volumul lăsat pe noptieră încă din weekend.

Acest episod mi-a dovedit încă o dată cât de puțin timp alocăm propriilor nevoi, propriilor plăceri. Îmi promit de câțiva ani că o zi pe lună am să mi-o dedic mie și numai mie și tot de câțiva ani mă mint. Tânjesc după o carte bună, după o lumânare parfumată, după o plimbare lungă în spatele volanului. Poate în weekend..

Viața se scurge cu rapiditatea unui gând efemer, trecerea Paștelui m-a făcut să realizez că Sărbătoarea Crăciunului vine curând, iar sfârșitul anului nu pare îndeajuns de departe. Închei articolul de astăzi în oglindă, exact așa cum l-am început: trecerea sărbătorilor, fie că vorbim despre cele pascale, fie că ne referim la cele de iarnă, lasă în urmă, cel puțin pentru mine, un iz de melancolie, de tristețe, de dor, iar astăzi sunt câte puțin din fiecare.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște