După doi ani de restricții, turiștii au luat cu asalt litoralul românesc, la început de sezon. Mii de tineri au dat deja, aseară, start petrecerilor, iar alte mii sunt așteptate să ajungă pentru 1 mai, la malul mării.
Și în Vama Veche și în Costinești, muzica a răsunat până spre dimineață, ca în vremurile bune, iar proprietarii cluburilor spun că atât atmosfera, cât și gradul de ocupare sunt ca înainte de pandemie.
Cei care preferă distracția pe mare, pot opta pentru petreceri extravagante, organizate pe iahturi. Între 200 şi 350 de lei costă intrarea la un astfel de eveniment, în larg. Cei care vor să petreacă mai liniștit au la dispoziție spa-urile hotelurilor, sau posibilitatea ca, pentru câteva sute de lei, să închirieze un velier.
În ceea ce privește vremea, veștile sunt îmbucurătoare; va fi soare din plin, iar vântul va sufla domol. Temperaturile vor fi foarte plăcute, cu maxime de 16 grade Celsius, iar apa mării va avea în jur de 13-14 grade Celsius. Pe timpul nopții vor fi în jur de 9-10 grade, dar cu siguranță petrecăreții nu vor apuca să simtă frigul.
AUTOR: F.S.














