You are currently viewing Mii de atacuri cibernetice, care vizau cele mai importante instituții din România, blocate de STS, în weekend

Mii de atacuri cibernetice, care vizau cele mai importante instituții din România, blocate de STS, în weekend

STS a blocat, în weekend, ”mii de atacuri” cibernetice, care vizau ”cele mai importante instituții din România”. Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale, ”Este o creștere semnificativă, pe anumite pagini web depășindu-se procentul de 100% a acestor tipuri de atacuri în comparație cu alte perioade”.

”STS a aplicat măsuri eficiente și rapide de securitate cibernetică, utilizând atât mecanisme automatizate, dar și operațiuni tehnice în timp real implementate la nivelul Centrului Operațional de Răspuns la Incidente de Securitate (CORIS-STS) și la nivelul Infrastructurii de Internet (ISP-STS), pentru toate autoritățile pentru care instituția noastră asigură administrare tehnică sau furnizare de servicii de tip Internet (…) În timpul desfășurării atacurilor, specialiștii STS au identificat tipologia acestora, sursele malițioase și au aplicat soluții de protecție la nivelul sistemelor de operare care găzduiesc serviciile informatice atacate și le-au transmis către celelalte entități de tip CERT. STS a partajat analizele proprii și a colaborat cu specialiștii IT ai beneficiarilor și experții CERT de la nivelul DNSC și ai instituțiilor din Sistemul Național de Apărare.

STS desfășoară în continuare, în regim de 24/24, toate activitățile specifice de securitate cibernetică pentru a contribui la protecția serviciilor digitale și de comunicații ale instituțiilor și autorităților statului român”. transmite Serviciului de Telecomunicații Speciale.

AUTOR: F.S.