Finala competiției Best Electric Car în România, ediția 2022, a fost câștigată de Renault Megane E-Tech Electric, vehicul care a atras atât prin prestațiile dinamice, cât și prin tehnologia prezentă la bord.
Voturile cumulate ale celor 14 jurnaliști aflați în juriu au poziționat pe locul întâi Renault Megane E-Tech Electric, cu 116 puncte, în timp ce locul secund a fost ocupat de Kia EV6, cu 99 puncte, iar cel de-al treilea de BMW iX, cu 66 puncte.
Aceste trei modele au depășit în clasamentul voturilor alte patru finaliste precum Ford Mustang Mach-E, Audi Q4 e-tron, Mercedes EQS și Tesla Model Y.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, pe traseul București – Brașov – Sibiu și retur, dar și pe șoselele din jurul orașului de pe Cibin, însumând peste 700 de kilometri de teste. Atât în traficul aglomerat din oraș, cât și pe autostradă, drumuri de munte pline de viraje sau la stațiile de încărcare, cei 14 membri ai juriului – reprezentanți ai unor prestigioase publicații specializate – au putut observa în detaliu atuurile și punctele slabe ale fiecărui model, într-o amplă varietate de condiții. Nu doar dinamica, autonomia sau confortul au contat în jurizare, ci și timpii de încărcare a bateriilor, toate acestea trecute prin prisma prețului.
Pe lângă premiul acordat de juriu, Best Electric Car in Romania a avut și o componentă dedicată publicului. În acest caz, pasionații de mașini electrice au decis ca Ford Mustang Mach-E să intre în posesia premiului de popularitate.
Susținută de Arval România și Vitesco Technologies, ediția din 2022 a Best Electric Car in Romania a fost realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În baza datelor deținute de oficialii guvernamentali, orașul Suceava a fost premiat cu trofeul Best Electric City in Romania grație investițiilor majore în infrastructura nepoluantă de transport și încărcare din ultima perioadă.
Editor: Adrian G.














