You are currently viewing Circulația pe calea 1 (sens București – Pitești) a Autostrăzii A1 este închisă

Circulația pe calea 1 (sens București – Pitești) a Autostrăzii A1 este închisă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând de astăzi până pe 3 iunie, pentru efectuarea unor lucrări de reparație și înlocuire efectuate la rosturile de dilatație, este închisă circulația pe calea 1 (sens București – Pitești) a Autostrăzii A1, între kilometrii 108+500 metri – 115+900 metri, în zona municipiului Pitești, județul Argeș. Traficul se desfășoară pe calea 2, pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Conducătorilor auto li se recomandă să reducă viteza în zona lucrărilor, să se asigure și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Informații în timp real despre restricțiile de trafic pot fi accesate pe siteului oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.

AUTOR: F.S.