You are currently viewing Prefectul județului felicită Crucea Roșie Dâmbovița, pentru implicarea în sprijinul refugiaților ucraineni

Prefectul județului felicită Crucea Roșie Dâmbovița, pentru implicarea în sprijinul refugiaților ucraineni

Mesaj de apreciere transmis de prefectul județului Dâmbovița, cu prilejul Zilei Internaționale a Crucii Roșii. Un prilej de bucurie și recunoștință, pentru cei care renunță la confortul personal, pentru a-i ajuta pe ceilalți, spune Claudia Gilia. Reprezentantul Guvernului în teritoriu mulțumeste Crucii Roșii Dâmbovița  pentru implicarea în criza refugiaților, și face apel la cetățeni, să nu rămână indiferenți la problemele semenilor și să-i sprijine cu tot ce pot pe voluntari.

„Prețuiesc activitatea fiecărui voluntar și angajat al Crucii Roșii.
Au existat ani în care voluntariatul a fost privit cu indiferență, nepăsare sau chiar frică. Oamenii care s-au implicat în ajutorarea altor oameni au dat dovadă de curaj și putere de sacrificiu.

Să ieși din casă, din confortul zilnic, și să mergi prin zone inundate, în comunități sărace sau în spitale să ajuți copii, bătrâni, oameni aflați în suferință este mai mult decât un gest de solidaritate umană, este un sacrificiu personal în fața căruia trebuie să ne înclinăm.

Ziua de astăzi este una despre bucuria că avem atât de mulți voluntari ai Crucii Roșii care pun interesul celorlalți înaintea propriului confort!
Astăzi este ziua în care trebuie să le MULȚUMIM și să-i ajutăm atunci când ne cer sprijinul.

FELICITĂRI pentru efortul deosebit pe care Crucea Roșie Dâmbovița l-a depus în criza refugiaților din Ucraina!

Vă mulțumesc pentru colaborarea deosebită!

Vă îndemn să urmăriți activitatea acestei organizații minunate, să-i sprijiniți pe voluntari și să vă alăturați misiunii nobile pe care o are Crucea Roșie”, transmite prefectul județului Dâmbovița.

AUTOR: F.S.