Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni, în discursul tradițional de Ziua Victoriei, că „intervenţia specială” desfășurată de Rusia în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul se pregătea să invadeze teritoriul rusesc, inclusiv Crimeea.
Potrivit lui Putin, forţele armate şi voluntarii ruşi care luptă în regiunea Donbas din Ucraina luptă pentru Patria lor.
„Voi luptaţi pentru Patria voastră, pentru viitorul ei”, a declarat Vladimir Putin în timpul discursului susţinut de la tribuna Kremlinului, în Piaţa Roşie.
“Statele NATO nu au vrut să ne asculte. Aveau alte planuri, și am văzut asta. Plănuiau o invazie în teritoriile noastre istorice, inclusiv Crimeea… Rusia a fost forțată (să intervină preventiv), la timp și a fost decizia corectă”, a spus Putin, la ceremonie.
”Totul indica că o ciocnire cu neo-naziștii din Ucraina, susținuți de SUA și partenerii săi mai mici, era inevitabilă”, a adăugat el.
Putin a acuzat, din nou, Occidentul ”decadent” și s-a referit la luptătorii ucraineni cu termenul de ”gărzi de mercenari”. Liderul rus a recunoscut însă pierderi în rândul soldaților ruși, fără a preciza vreun bilanț și fără a oferi vreun răspuns la acuzațiile privind atrocitățile comise de ruși în Ucraina.
Circa 11.000 de militari au fost prezenţi la defilarea din Piaţa Roşie.
Partea aeriană a paradei de la Moscova de Ziua Victoriei a fost anulată din cauza vremii, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă de stat RIA Novosti, potrivit CNN.
Președintele rus, Vladimir Putin, a părăsit Piața Roșie din Moscova, mergând pe jos, umăr la umăr cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu, flancați de gărzile de corp.
Liderul de la Kremlin a depus coroane de flori în memoria soldaților care au murit în cel de-al Doilea Război Mondial.
Editor: Adrian G.














