Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a anunțat că noile subvariante ale tulpinii Omicron a coronavirusului, denumite BA.4 și BA.5, au fost reclasificate și din „variante de interes” sunt considerate acum „variante care determină îngrijorare”.
Există o tendință de creștere a proporției infectărilor cu BA.5 în Portugalia în ultimele săptămâni, însoțită de o creștere a numărului de cazuri de COVID-19 și a ratei de pozitivitate a testelor, notează ECDC. Potrivit autorităților sanitare, BA.5 reprezintă deja circa 37% din cazurile pozitive începând cu 8 mai, iar dacă această rată se menține BA.5 va deveni varianta dominantă în Portugalia până la 22 mai, estimează agenția europeană.
ECDC menționează că răspândirea noilor subvariante BA.4 și BA.5 se datorează probabil capacității lor de a evita protecția imună indusă de infecția și/sau vaccinarea anterioară, în special dacă a trecut o perioadă de timp.
vestea bună este că, în prezent, nu există niciun indiciu cu privire la vreo modificare a severității pentru BA.4/BA.5 în comparație cu variantele anterioare ale Omicron.
AUTOR: F.S.














