You are currently viewing Reacția Rusiei la aderarea Suediei şi Finlandei în cadrul NATO: Suntem convinşi că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO nu va consolida şi nici nu va îmbunătăţi arhitectura de securitate a continentului nostru

Reacția Rusiei la aderarea Suediei şi Finlandei în cadrul NATO: Suntem convinşi că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO nu va consolida şi nici nu va îmbunătăţi arhitectura de securitate a continentului nostru

Administraţia de la Moscova a anunţat, vineri, că va construi 12 baze militare în zona de vest a Rusiei, ca reacţie la dorința de integrare a Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică.

„Până la sfârşitul anului, 12 noi baze militare şi unităţi vor fi detaşate în Districtul militar de vest”, a declarat vineri ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de cotidianul Le Figaro.

„Ameninţările militare la frontierele ruse sunt în creştere”, a acuzat Serghei Şoigu, denunţând activităţile Statelor Unite şi ale Alianţei Nord-Atlantice, în special planul de integrare în NATO a Suediei şi Finlandei.

„Suntem convinşi că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO nu va consolida şi nici nu va îmbunătăţi arhitectura de securitate a continentului nostru”, a declarat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a avertizat că deciziile Finlandei şi Suediei sunt „erori” care vor avea „consecinţe semnificative”. Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO.

Editor: Adrian G.