Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat sâmbătă, 21 mai, la inaugurarea statuii fostului principe al Transilvaniei, Gabor Bethlen, în Alba Iulia, că monumentul a fost amplasat „în locul său adevărat”. La ceremonie a participat şi Katalin Novak, noul președinte al Ungariei.
„Atunci când, în zilele noastre, inaugurăm o statuie în cinstea cuiva, trebuie să răspundem la măcar două întrebări. Amintirea cui o cinstim prin acea statuie şi de ce am ales acel loc pentru ca ea să fie amplasată. Dacă-mi permiteţi, voi răspunde prima dată la a doua întrebare. Se spune că ridicăm statui în cinstea eroilor. Aducem omagiu personalităţilor, ale căror fapte glorioase sunt demne de a rămâne pentru posteritate. Monumentele publice sunt, pe de o parte, amprentele memoriei colective, iar pe de altă parte sunt faruri şi ne ajută să nu uităm trecutul, ne arată direcţia şi modele de acţiune”, a afirmat Kelemen Hunor, potrivit news.ro.
„Acest gest puternic şi demn de preţuit pentru noi că statuia este amplasată în cetatea Alba Iulia, şi autorităţile locale nu au încercat să ascundă monumentul într-un colţ al oraşului. Nu! Monumentul principelui Bethlen Gábor a primit loc în cetate, un loc care, pentru noi, semnifică perioada de aur a Transilvaniei, iar pentru prietenii noştri români evocă naşterea României moderne. Asemenea gesturi ne indică clar că în trecuturile noastre pot exista dezacorduri, chiar controverse, dar prezentul este comun şi dacă suntem înţelepţi, şi viitorul este comun. Statuia lui Bethlen Gábor, pe lângă multe altele, stă mărturie despre aceste lucruri. Statuia fostului principe oriunde în Transilvania ar fi într-un loc bun, dar în Alba Iulia este amplasată în locul său adevărat, unde îi este locul”, a spus Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a salutat prezenţa la eveniment a preşedintelui Ungariei, Katalin Novak, şi a mulţumit autorităţilor locale, Eparhiei Reformate din Ardeal şi episcopului Kató Béla, care au finanţat lucrarea de turnare, dar şi sculptorului orădean Deak Arpad, creatorul acestei statui, precum şi filialei UDMR din Alba.
„Putem fi mândri, deoarece am făcut ce s-a putut, poate chiar un pic mai mult. În timp ce alţii dărâmă statui şi creează conflicte, noi ridicăm statui şi construim un viitor paşnic, bazat pe respect şi înţelegere reciprocă”, a conchis Kelemen Hunor.
La ceremonie a participat şi noul preşedinte al Ungariei, Katalin Novák, care se află într-o vizită privată în România, ceea ce a stârnit controverse mai ales că nu se știe dacă preşedintele Ungariei se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis.
Editor: Adrian G.














