Dan Șucu (59 de ani) este noul acționar al Rapidului, după cum au anunțat oficialii echipei de fotbal, prin intermediul unui comunicat.
Proprietarul Mobexpert, cu o avere estimată la 143 de milioane de euro, a cumpărat 49,9% din acțiunile clubului și va fi prezentat miercuri, într-o conferință de presă la noul stadion Giulești.
Noul acționar va fi prezentat oficial miercuri, de la ora 13:00, când va susține o conferință de presă la stadionul Rapid.
,,Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu șanse reale la câștigarea titlului din Liga 1. Și, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacțiile dorite și în competițiile europene. Da, ne-am dori mult ca toți fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanțele echipei. Și tot pentru fanii noștri, ne vom strădui ca aceste performanțe să fie obținute prin seriozitate și corectitudine.
Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce își respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii și angajații Clubului să fie plătiți bine și fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai și fără excepții.
De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susțină independent și să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat și comunitate, și nu ne interesează să fim protejații niciunui politician. Ne dorim atât de multe pentru Rapid, și nu va fi ușor, dar cu toții știm că atunci când îți dorești ceva cu adevărat vei găsi soluția potrivită pentru a reuși„, au transmis oficialii echipei, prin intermediul unui comunicat.
Editor: Adrian G.














