Chiar dacă, la prețurile actuale, este tot mai greu să faci agricultură, în România, și să produci cu respect pentru client, tradiție și materiile prime, sunt încă mici fermieri, care reușesc să facă asta. Unul dintre ei este Teodor Niculescu, un tânăr din satul Priboiu, comuna Brănești, care cultivă legume, iar apoi, în mica fabrică înființată de el, produce specialități, greu de găsit pe piață.

Dulcețuri, uleiuri presate la rece, sucuri de roșii, zacuscă, oțet, toate folosind materii prime din cultura proprie.

Firma sub care comercializează produsele se numește Gradina Doamnei, Grandma’s Deligts, afacere de familie pe care o dezvoltă din anul 2018 si care acum se află în curs de certificare BIO.

AUTOR: F.S.














