Mă întreb adesea când o să mă opresc din învățat. Primele lecții le-am primit acasă, pe următoarele la școală, iar acum, profesor mi-a rămas doar viața. Zi de zi ascult pilde și povețe, trăiesc experiențe, iar la sfârșitul zilei sunt conștientă că studiul este infinit și că oamenilor le este menit să învețe pe întreg parcursul anilor.

Suntem înconjurați de tot felul de lucruri, de fenomene ale naturii, de ființe care mai de care mai extraordinare. Păstrăm în noi bucăți ale întregului univers și devenim zilnic părtași la murmurul colectiv al cosmosului absolut. Suntem poezie. Ne naștem, trăim și murim mânați de pasiune, de dragoste.

Învăț cu fiecare ocazie să fiu mai bună, să dăruiesc mai mult. Învăț că cei din jur au principii de viață diferite de ale mele, aspirații fără numitor comun, că ei privesc eșecurile așa cum eu nu am putut să le privesc niciodată. Și peste toate acestea, învăț că oamenii nu fac neapărat din bunătate un scop.

Eu, totuși, am făcut. De când mă știu mi-am propus să ajut și să nu rănesc volutar nicio ființă. De când mă știu am vrut să dau înapoi măcar jumătate din cât am primit. Cu ce folos? Încă mă mai întreb. În viață este atât de ușor să faci rău. Binele este cel care necesită mai mult efort, însă, după părerea mea, este și cel care împlinește sufletul mai tare.

Lecția continuă pe care ne-o predă viața este diferită de lecția predată de către profesori la școală. Ca elevi, ca studenți întâi ni se explică teoria, ca mai apoi să primim testarea. Viața procedează diferit: întâi dai testul și mai apoi înveți lecția. În viața nu există școală online, ci doar scoală fizică: ieși în lume și zi de zi dai evaluări, rezumi și calculezi.

Trasând o paralelă cu sistemul de învățământ, socot că după fiecare etapă absolvi. Și nu mă pot abține să nu mă gândesc la viață ca la o continua școală. Astfel că, examenul final e chiar acela de care ne temem cu toții, așa-i? Fiindu-ne cel mai longeviv profesor, la înmânarea diplomei finale, viața ne oferă, de fapt, sfârșitul? Ce paralelă ciudată între viață și moarte. Ce dragoste infinită între cele două. Conchid: vreau să învăț cât mai multe, deci să trăiesc cât mai multe, vreau să știu din toate câte ceva și îmi doresc ca setea de cunoaștere să nu se potolească niciodată.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.