You are currently viewing AURELIAN PĂDURARU A PRELUAT ASTĂZI MANDATUL DE COMISAR GENERAL AL GĂRZII NAŢIONALE DE MEDIU

AURELIAN PĂDURARU A PRELUAT ASTĂZI MANDATUL DE COMISAR GENERAL AL GĂRZII NAŢIONALE DE MEDIU

Astăzi, 31.05.2022, domnul Aurelian Păduraru a preluat mandatul de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, în prezența domnului ministru Tánczos Barna, care a participat la ședința de învestire organizată la sediul instituţiei.

Cu această ocazie, domnul ministru a ținut să puncteze principalele direcții de acțiune pe care noul comisar general le va avea în vedere pe parcursul mandatului său:

1. Creșterea eficienței instituției în ceea ce privește combaterea criminalităţii de mediu, mai ales în privința transferurilor ilegale de deșeuri prin intensificarea controalelor și printr-o colaborare mai strânsă cu Poliția de Frontieră și Direcția Generală a Vămilor. O urgență, în acest sens, este publicarea Ordinului de ministru privind înregistrarea operatorilor care efectuează operațiuni de import/export/transfer al deșeurilor.
2. Mai multă operativitate în ceea ce privește arderile ilegale de deșeuri prin dezvoltarea unei colaborări mai strânse între Garda Națională de Mediu, polițiile locale și Poliția Municipiului București, colaborare care vizează inclusiv depistarea eventualelor surse de materii prime pentru incendierile de deșeuri.
3. Creșterea numărului de sancțiuni și confiscări, potrivit legislației în vigoare, pentru stoparea comportamentelor care au conduc la poluarea mediului înconjurător.

În final, domnul comisar general a declarat: „Sunt onorat că mă aflu aici, în calitate de comisar general și îi mulțumesc domnului ministru pentru prezentare și pentru sprijin! Domnul ministru a stabilit foarte clar care sunt direcțiile acțiune, prin urmare, ceea ce s-a făcut bine, în trecut, vom continua, ceea ce s-a făcut mai puțin bine, vom ajusta, astfel încât să avem rezultate și să ajungem acolo unde ne-am propus în ceea ce privește calitatea aerului, managementul deșeurilor și celelalte obiective adiacente.”

Ulterior, comisarul general a avut o primă ședință cu reprezentanții conducerii instituției, în care au fost prezentate câteva dintre obiectivele sale, la preluarea mandatului, precum și prioritățile pe care le are în vedere în perioada următoare.

Editor: Adrian G.