Meteorologii au emis, astăzi, o nouă atenționare Cod galben de averse și vânt, valabilă în 19 județe din țară. Avertizarea este valabilă până la ora 21.00 și vizează și județul Dâmbovița.

Potrivit ANM, în Carpații Meridionali, local în Moldova, precum și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în centrul și sud-estul țării, precum și în restul zonelor montane.
AUTOR: F.S.














