You are currently viewing Înălțarea Domnului, semnificații și tradiții

Înălțarea Domnului, semnificații și tradiții

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, la 40 de zile de la Înviere, Înălțarea Domnului. O zi în care gospodinele înroșesc ouă, pregătesc bucate delicioase, iar salutul folosit este: „Hristos s-a Înălțat!”, la care se răspunde cu „Adevărat s-a Înălțat!”.

Înălțarea Domnului marchează momentul în care Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Sfânta Scriptură descrie că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar, pe când îi binecuvânta, S-a înălțat la cer, în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor.

Sărbătoarea mai este cunoscută și ca Joia Iepelelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălțarea Domnului alături de cei Trei Apostoli și pentru că era bun și vesel, oamenii încercau în această zi să nu caute supărări.

Pentru a fi feriți de rele și boli, pe parcursul întregului an, creștinii ortodocși țin cont de o serie de tradiții și obiceiuri.

De Înălțarea Domnului se fac pomeni și se împarte, pentru sufletele celor decedați, în special ouă roșii, brânză, ceapă verde, rachiu și paine caldă. Despre persoanele care mor între Paște și Înălțare se spune că pot să ajungă în Rai și li se iartă toate păcatele. Tradiția creștină amintește că în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morților, care au venit în ziua de Paște la casele în care au trăit o viață întreagă, se înalță din nou la cer. Se mai crede că alimentele date de pomană în ziua de Înălțare și Ziua Eroilor reprezintă merindele necesare pentru călătoria de întoarcere.

Casele și mormintele se împodobesc, astăzi, cu frunze de paltin, iar la ferestrele caselor se pun frunze de leuștean. Și oamenii poartă frunze de leuștean la brâu, ca să fie feriți de rele și protejați de boli.

Astăzi, nu se fac treburi în gospodărie, nu se merge la câmp și nici nu se spală rufe pentru a nu fi urmăriți de ghinion

Este bine să fie evitate certurile, de către credincioși, în această zi. Ei trebuie să fie mai buni, nu trebuie să își adreseze reproșuri, jigniri sau vorbe urate.

AUTOR: F.S.