You are currently viewing O noua ediţie a concursului “ART 4 YOU” la Târgovişte

O noua ediţie a concursului “ART 4 YOU” la Târgovişte

Concuraul s-a desfăşurat în perioada 30 mai – 3 iunie 2022 şi a avut ca tema “1 iunie – BUCURIA COPIILOR”. Concursul, cu o tradiţie de peste 13 ani, a reunit peste 100 de participanţi la secţiunile teatru, muzică populară, muzică usoară şi pictură/fotografie. Dupa doi ani de pandemie, timp în care concursul s-a desfăşurat în format mixt, ediţia cu numarul XIII a reprezentat un succes şi a unit, în Amfiteatrul Liceului de Arte “Balasa Doamna”, elevii participanţi alături de parinţi şi cadrele didactice coordonatoare.

Festivalul concurs ART 4 YOU îşi propune, an de an, descoperirea şi promovarea tinerelor talente din domeniul artistic, existente în scoli de cultură generală şi vocaţionale, dar şi manifestarea emoţiilor elevilor prin creativitate, fie că este vorba despre sunet, culoare, imagine sau formă.

Totodată, festivalul concurs ART 4 YOU este unic prin specificul lui si încearca să contribuie la îmbogatirea climatului cultural-artistic al judetului Dâmboviţa şi, de ce nu, al regiunii Sud-Muntenia.

Mulțumim Consiliului Județean Dâmbovița, care a fost alături de noi prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Complexul Muzeal Național Curtea Domnească, precum și Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița pentru sprijinul acordat.