În anul în care se împlinesc 170 de ani de la nașterea marelui dramaturg român, Ion Luca Caragiale, și 110 ani de la moartea acestuia, în comuna care-i poartă numele, casa sa memorială a fost, astăzi, redeschisă, după lucrări de restaurare. Evenimentul s-a desfășurat în contextul sărbătoririi a 510 ani de atestare documentară a județului Dâmbovița, în prezența autorităților județene și locale, a reprezentanților Complexului Muzeal Curtea Domnească și a elevilor din comună, care au interpretat cu emoție piesele lui Nea Iancu.

”IL Caragiale, cel mai mare și important dramaturg român!
Astăzi, în comuna care îi poartă numele, am participat la redeschiderea Casei Memoriale „Ion Luca Caragiale” alături de colegii din Consiliul Județean Dâmbovița.
Muzeul adăpostește documente, cărți în ediții princeps, fotografii, obiecte personale, dar și afișe ale pieselor lui I. L. Caragiale jucate pe mari scene ale lumii, New York, Londra, Roma, Milano, Tokio sau Paris.
Scopul principal al „Zilelor Județului Dâmbovița” este acela de a promova și sărbători moștenirea noastră culturală, iar Nenea Iancu are un loc aparte atât în istoria literaturii române, cât și în istoria județului nostru”, a subliniat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la redeschiderea expoziției permanente din comuna I.L. Caragiale.


AUTOR: F.S.














