You are currently viewing 84% din zonele pentru scăldat, din România, îndeplinesc standardele UE în materie de calitate a apei

84% din zonele pentru scăldat, din România, îndeplinesc standardele UE în materie de calitate a apei

În România, 84% din zonele pentru scăldat îndeplinesc standardele UE în materie de calitate a apei. Potrivit Raportului anual privind apa pentru scăldat publicat ieri, de Comisia Europeană, procentul este apropiat de media Uniunii, unde aproape 85 % din zonele europene pentru scăldat îndeplinesc cele mai stricte standarde de calitate.

Acest raport aduce veşti foarte bune celor care fac rezervări pentru vacanţa de vară pe deplin meritată în zonele de scăldat pitoreşti din Europa. Indiferent dacă destinaţia aleasă este o plajă din Grecia, un lac din Ungaria sau un râu din Franţa, putem fi siguri că marea majoritate a apelor pentru scăldat au o calitate excelentă. Acest lucru este benefic pentru mediu, pentru sănătatea noastră şi pentru industria turismului din Europa, care se redresează în urma pandemiei. Ne angajăm să menţinem aceste standarde şi să aducem noi îmbunătăţiri pe calea către atingerea obiectivului nostru de reducere la zero a poluării”, a subliniat Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru Mediu, oceane şi pescuit.

Legislaţia UE privind apa pentru scăldat defineşte condiţiile în care calitatea acesteia poate fi clasificată ca fiind „excelentă”, „bună”, „satisfăcătoare” sau „nesatisfăcătoare”, în funcţie de nivelurile de bacterii fecale detectate. În cazul în care când calitatea apei este clasificată ca fiind „nesatisfăcătoare”, statele membre ale UE trebuie să ia anumite măsuri, cum ar fi interzicerea scăldatului sau formularea recomandării de a nu intra în apă, informarea publicului şi implementarea unor acţiuni corective adecvate.

AUTOR: F.S.