You are currently viewing PASIONATĂ DE ARTĂ ÎN TOATE FORMELE EI… – ALEXANDRA MARINESCU

PASIONATĂ DE ARTĂ ÎN TOATE FORMELE EI… – ALEXANDRA MARINESCU

De mai bine de doi ani îmi închei fiecare articol cu acele câteva cuvinte pe care le-am găsit dintre cele mai potrivite pentru a mă descrie: “Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște”, astfel că nu doar pentru cei care mă cunosc fizic, ci și pentru cei cu care am creat o legătura doar la nivel virtual, faptul că am terminat specializarea jurnalism nu reprezintă un secret.

Despre cât de îndrăgostită am fost de anii studenției, dar și despre cât de multe lucruri am învățat în perioada aceea v-am tot povestit, amintind de fiecare dată că informațiile primite m-au ajutat nu doar pe plan profesional, ci și pe plan personal. Am crescut așa cum nicio altă facultate și/sau specializare nu m-ar fi ajutat să mă dezvolt – sincer cu mine, încrezătoare în forțele proprii, alături de toții cei care mi-au fost profesori universitari, seminariști sau chiar colegi de clasă.

Am trecut prin toate și am dezvoltat subiecte greu de digerat pentru mulți. Am învățat că despre toate acestea este presa, că pe cât de incomodă poate fi, pe atât de revelatoare este de fapt. Studiam reclame, spoturi publicitare, ne imaginam că le puteam schimba și multe dintre notele pe care le-am primit erau acordate pentru creativitate, și nu pentru cât de bine puteam reține anumite aspecte teoretice.

La unul dintre cursuri a trebuit, la un moment dat, să vorbim despre reclama noastră preferată, iar eu aveam atât de multe încât săptămâni la rând m-am tot gândit pe care să o aleg. Mergeam spre București și priveam pe geam la peisaje, la alți participanți din trafic, dar și la panourile mari despre care învățasem că se încadrează în publicitatea outdoor. Cunoscutul lanț de magazine Mobexpert avea pe un astfel de panou, scris cu litere mari și albe: “Suntem cu toții diferiți. Din fericire.”.

Desigur că mesajul scurt, dar atât de semnificativ pentru mine, a devenit teza unuia dintre cele mai importante proiecte pe care le-am prezentat vreodată. De atunci, de fiecare dată când mi se reconfirmă faptul că noi, oamenii, suntem atât de diferiți unii de ceilalți și avem atât de multe concepții și principii distincte, oricât de tare mă supără pe moment, mă gândesc la reclama care, cred eu, mi-a schimbat, chiar și minor, viziunea asupra lucrurilor. Ce bine că suntem atât de diferiți! Iar acest gând mă aduce înapoi în timp, în anii studenției, și îmi întăresc ideea că alături de multe altele, sunt…pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu, master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște