Satul tradițional românesc este amenințat cu uitarea. Țara noastră se află în situația tristă de a șterge de pe hartă comunități întregi, în fiecare an. Cauza o reprezintă depopularea mediului rural, care înregistrează, în România, cel mai accelerat ritm din Uniunea Europeană.
„În fiecare an, potrivit studiilor, 9 sate din România dispar. Asta este realitatea cruntă”, a declarat Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Ciugud și coordonatorul proiectului Ciugud Smart Village, în cadrul dezbaterii „Jurnal de primar. Cum poți moderniza o comună cu fonduri europene”, organizată de Sierra Quadrant.
Potrivit lui Lungu, fără politici publice conturate și creionate „ajungem ca satele noastre să aibă, poate, în viitor, infrastructură, școală, dar să nu mai aibă oameni care să fie acolo”.
„Avem 45% din populație în zona rurală, peste 80% din teritoriu este în această zonă rurală, dar, din păcate, dacă vă uitați, un pic, pe distribuirea fondurilor, deși aici sunt cele mai multe probleme, nu ajung atât de multe fonduri astfel încât să rezolvăm toate problemele”, iar „oamenii de acolo s-au săturat să aștepte și, încet, încet, migrează spre zonele urbane, iar satele noastre mor în fiecare zi”, a adăugat Dan Lungu.
AUTOR: F.S.














