Evaluarea Națională continuă, astăzi, cu proba la Matematică. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în județul Dâmbovița, sunt înscriși 4400 de absolvenți pentru susținerea examenului.
Examenul se va desfășura în 113 centre de examen, accesul candidaților fiind permis în intervalul 8.00 – 8.30, iar probele încep la ora 9:00, când candidații primesc broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.
Județul Dâmbovița a fost desemnat pentru pilotarea evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, în desfășurarea acestui examen, lucrările elevilor fiind scanate la finalul probei și transmise online spre evaluare într-un alt județ.
Platforma pe care se desfășoară evaluarea digitalizată aparține Intuitext, a companiei Softwin, platformă folosită și la Olimpiada Națională de Matematică, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Sorin Cîmpeanu a declarat, după proba de marți că proiectul pilot se desfășoară cu succes, în județul Dâmbovița, unde timpul mediu de scanare a unei lucrări a fost de 2 minute, iar anul viitor metoda ar putea fi extinsă la nivel național.
Sorin Cîmpeanu a spus că, în funcţie de cum se va derula operaţiunea de evaluare, anul viitor proiectul se va putea extinde la nivel naţional, potrivit Agerpres.ro.
„Având în vedere acest succes de etapă, vom vedea până la final cum se va derula şi operaţiunea de evaluare, sunt încrezător că anul viitor vom putea extinde la nivel naţional această procedură de scanare şi încărcare, practic de digitalizare a proceselor ce ţin de Evaluarea Naţională, dar şi a proceselor ce ţin de examenul de Bacalaureat. Este un element extrem de important, nu s-a mai reuşit până acum acest lucru şi o spun, iertaţi-mi lipsa de modestie, sunt state europene cu sistem de educaţie avansată care nu au înregistrat această reuşită, nu au avut poate curajul să încerce acest lucru, dar cred că este o probă puternică pentru determinarea Ministerului Educaţiei de susţinere a digitalizării. Adaug şi standardizarea evaluării la nivel pilot, operaţiune deja demarată. Începând cu septembrie 2023, atunci când vom avea şi planul cadru adecvat şi curriculum mult mai puternic, adaptat aşteptărilor elevilor şi societăţii, abia atunci se va putea produce o schimbare de fond. Până atunci, toate aceste reuşite de etapă nu fac altceva decât să pregătească un sistem care este cel mai mare sistem public în acest caz”, a precizat ministrul Educaţiei.
AUTOR: F.S.














