Agricultura pare a fi, în continuare, supapa României, într-o perioadă primă de provocări economice. Anul trecut, țara noastră a ocupat locul patru în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, cât şi al producţiei, după Franţa, Germania şi Polonia, cu 2,175 milioane hectare, respectiv 10.433.800 tone.
Nouă judeţe au obţinut anul trecut randamente de peste cinci tone de grâu la hectar, judeţul Timiş situându-se pe primul loc cu 5.530 kg/ha, în timp ce în regiunea Sud-Muntenia, unde sunt incluse judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa şi Prahova, s-a obţinut cea mai mare cantitate de grâu din ţară, respectiv 2,9 milioane de tone, ceea ce reprezintă aproape 30% din producţia totală realizată în 2021 la nivel naţional.
Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultate de AGERPRES, în ceea ce priveşte randamentul pe judeţe obţinut anul trecut la grâu, după Timiş, cu 5.530 kg/ha, se mai află: Galaţi – 5.429 kg/ha, Brăila – 5.371 kg/ha, Călăraşi – 5.327 kg/ha, Constanţa – 5.086 kg/ha, Arad – 5.054 kg/ha, Ilfov – 5.045 kg/ha, Olt – 5.044 kg/ha şi Buzău – 5.025 kg/ha.
AUTOR: F.S.














