You are currently viewing „Vocea României” revine la Pro TV, cu Smiley și Theo Rose

„Vocea României” revine la Pro TV, cu Smiley și Theo Rose

„Vocea României” revine la Pro TV cu cel de-al 10-lea sezon şi, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley şi Theo Rose, vor sta pe acelaşi scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes şi Denis Roabeş.

„Sezonul ăsta, voi vorbi „pe doua voci”! Una de băiat şi una de fată 🙂 Şi ce fată! Scaunul dublu îmi dă această putere de a mă ajuta în evaluări, opinii, reacţii de o reprezentantă foarte cool a noii generaţii de artisti din România. Theo Rose va fi şi va zâmbi lângă mine la fiecare ediţie şi împreună ne pregătim să ne bucurăm de acest drum fabulos, spectaculos şi aventuros pe care-l deschide noul sezon „Vocea României”, a declarat Smiley.

„Mi-am petrecut ani buni ai copilăriei concurând la diferite festivaluri de muzică. Vocea României ar fi fost un ideal pentru mine, doar că am copilărit la ţară şi atunci nu am reuşit să visez chiar atât de departe la vârsta aceea. După care, am venit la liceu în Bucureşti şi mi-a fost teamă să mai particip la un concurs de o asemenea anvergură, nu ştiam ce îmi rezervă viitorul, dar uite-mă astăzi, aici, în faţa multor oameni talentaţi, concurenţi la Vocea României. Sunt deschisă alături de Smiley să îi ajutăm, să îi îndrumăm şi să le pun şi eu pe tavă tot ce am învăţat până acum în anii de succes ai carierei mele. Sper să le fie de folos şi sper să primesc de sus, de la Dumnezeu, inspiraţie, generozitate şi bună dispoziţie ca să pot să îi destresez”, a spus Theo Rose.

Editor: Adrian G.