You are currently viewing Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici şi fostul șef al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, achitaţi în dosarul „Consultanța”

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici şi fostul șef al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, achitaţi în dosarul „Consultanța”

Fostul trezorier al PSD și fostul șef al CJ Argeș, Mircea Drăghici și Constantin Nicolescu, au fost achitați miercuri în dosarul „Consultanța”, deschis în 2015 de procurorii DNA Pitești.

Decizia de achitare nu este definitivă, ci e cu apel în termen de 10 zile. Procurorii DNA Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în 2015, lui Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

Totodată, a fost trimis în judecată deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

În acest dosar, au mai fost trimişi în judecată a 38 de inculpaţi care, la data faptelor, erau primari şi viceprimari de localităţi din judeţul Argeş.

Ulterior, judecătorii au decis rejudecarea de la zero a dosarului.

În noiembrie 2015, Mircea Drăghici, Constantin Nicolescu, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA Piteşti. În dosar s-a stabilit un prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de primării din Argeș prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată de Mircea Drăghici.

Editor: Adrian G.