You are currently viewing Municipiul Târgoviște, pe podiumul național pentru buna gestionare a sistemului de educație

Municipiul Târgoviște, pe podiumul național pentru buna gestionare a sistemului de educație

Municipiul Târgoviște se află pe podiumul național pentru buna gestionare a sistemului de educație. Orașul nostru ocupă locul trei în urma unei cercetări de amploare, „Raportul național de diagnoză privind calitatea serviciilor publice municipale”, realizată de către Societatea Academică din România, anunță primarul municipiului, Cristian Stan.

Ceea ce s-a întâmplat în municipiul Târgoviște în ultimii ani, în domeniul investițiilor în Educație este fără precedent în istoria urbei. Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale au făcut obiectul unei campanii spectaculoase de accesare de fonduri europene și guvernamentale, dublate de un efort consistent de la bugetul local. Am înțeles că datoria de căpătâi a unei administrații responsabile este de a crea facilitățile normale desfășurării unui act educațional de calitate.

Am finalizat sau avem în curs de execuție proiecte în toată aria de infrastructură educațională: creșe, grădinițe, școli și licee, finanțate din toate sursele posibile: prin Programul Operațional Regional, prin Programul Național de Dezvoltare Locală sau prin Grupul de Acțiune Locală. Nu a fost o simplă reabilitare, ci, în majoritatea cazurilor, o transformare propriu-zisă față de ceea ce era, înainte, unitatea de învățământ: lucrari de extindere, reabilitare și consolidare, recompartimentări ale corpurilor existente pentru reorganizarea si eficientizarea activității și comunicării în cadrul instituțiilor, amenajarea de cabinete psihologice, medicale și izolatoare, săli de mese, birouri si anexe pentru materiale didactice, săli multifuntionale, vestiare, eficiență energetică, săli de sport și baze sportive moderne.

Investițiile în infrastructura destinată învățământului antepreșcolar, preșcolar și școlar au reprezentat unul dintre segmentele cele mai consistente de canalizare a fondurilor, pornind de la înțelegerea conceptului că investiția în educație nu va fi niciodată irosită, ba dimpotrivă”, subliniază Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

AUTOR: F.S.