You are currently viewing Primarul oraşului Mărăşeşti, reţinut pentru 24 de ore

Primarul oraşului Mărăşeşti, reţinut pentru 24 de ore

Primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, a fost reţinut, marţi seara, pentru 24 de ore, într-un dosar privind mai multe infracţiuni, între care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, delapidare, fals intelectual, folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi grup infracţional organizat, conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

În acest interval de timp primarul Chitic urmează să fie dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți cel mai probabil cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile.

„În urma audierilor care au avut loc marţi, faţă de primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu ora 22,10. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar privind mai multe infracţiuni, printre care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, delapidare, fals intelectual, folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi grup infracţional organizat. Facem precizarea că, până la adoptarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, persoana reţinută se bucură de prezumţia de nevinovăţie„, a declarat, pentru AGERPRES, procurorul de caz, Nicolae Pîrcălăbescu.

Marţi, procurorii vrânceni au efectuat mai multe percheziţii la Mărăşeşti, atât la sediul primăriei din localitate, cât şi la persoane fizice şi la o societate care ar avea legătură cu dosarul în care este cercetat primarul. Mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar primarul Valerică Chitic a fost singurul reţinut.

Potrivit anchetatorilor, cercetările în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea au pornit de la o sesizare din oficiu. La percheziţii au fost ridicate mai multe documente, în urma analizei acestora urmând a se stabili prejudiciul în cauză.

Editor: Adrian G.