You are currently viewing Acțiunea de testare împotriva hepatitei se repetă la Aninoasa, în contextul numărului mare de cereri

Acțiunea de testare împotriva hepatitei se repetă la Aninoasa, în contextul numărului mare de cereri

  • Post category:ACTUAL

Acțiunea de testare împotriva hepatitei se repetă la Aninoasa. Decizia a fost luată în contextul în care prezența a fost numeroasă, la prima acțiune și pentru că mai sunt multe persoane care doresc să beneficieze de acest program de teste rapide gratuite. Astfel primarul comunei, Vlăduț Niculae, anunță că cei interesați, persoane de peste 18 ani, sunt așteptați vineri și sâmbătă, cu buletinul pentru efectuarea analizei.

Vineri, 24 iunie 2022, orele 14:00 – 17:00 și sâmbătă – 25 iunie 2022, orele 09:00 – 12:00, locuitorii comunei Aninoasa și nu numai, se pot testa gratuit pentru hepatita B și C, în cadrul proiectului LIVERO2-EST!
Echipa medicală va fi prezentă la Centrul Cultural Aninoasa.

Procesul de testare este unul extrem de simplu, deoarce, pentru efectuarea testării, este nevoie de doar două picături de sânge, pacientul fiind înțepat în deget, fără să simtă vreo durere.

Rezultatul este obținut în câteva minute, iar în funcție de acesta, pacientul poate pleca liniștit acasă, dacă este negativ. Dacă vor exista persoane pozitive, în cadrul proiectului, tratamentul va fi gratuit, cu sprijinul Institutului Fundeni sau Spitalului Universitar București”, scrie edilul într-o postare.

AUTOR: F.S.