You are currently viewing 17 străzi importante din Municipiul Târgoviște vor fi asfaltate, prin programul Anghel Saligny

17 străzi importante din Municipiul Târgoviște vor fi asfaltate, prin programul Anghel Saligny

După Consiliul Județean Dâmbovița, Municipiul Târgoviște beneficiază de cea mai mare sumă, alocată județului Dâmbovița, prin programul Anghel Saligny. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a anunțat în această dimineață, în cadrul conferinței de presă a PSD, că cele două proiecte importante aprobate fac parte din strategia de dezvoltare a municipiului reședință de județ.

„Este pentru prima dată, în 32 de ani, când există o colaborare foarte clară și precisă, privind proiectele de dezvoltare și am spus din prima zi de mandat că voi acorda o atenție deosebită tuturor programelor de dezvoltare ale municipiului, iar în perioada următoare vom veni cu încă un proiect major, pentru municipalitatea noastră”, a precizat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Primarul municipiului Târgoviște a remarcat distribuirea echilibrată a investițiilor pe zone, mărturisind totuși că se teme să-și imagineze ce sume ar fi primit județul și municipiul Târgoviște, ambele ignorate și subfinanțate, în timpul fostului Guvern, dacă Partidul Social Democrat nu era acum la guvernare. ”Municipiul Târgoviște a fost ignorat total de o guvernare de dreapta care nu a avut nimic în comun cu interesele comunităților locale”, a precizat Cristian Stan, în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița, de astăzi.

Municipiul reședință de județ are alocată, pentru cele două proiecte care vor fi finanțate prin Anghel Saligny, suma de 43 de milioane de lei, valoarea maximă prevăzută de program. Astfel, se vor realiza lucrări la 17 obiective de infrastructură rutieră, atât străzi importante din Târgoviște, Bulevardul Independenței, Calea Domnească, Bulveradul Libertății, dar și altele, care nu sunt deloc asfaltate în acest moment (Costache Olăreanu, Ilfovului, Porumbeilor). „Un program care va avea efecte benefice pentru infrastructura municipiului Târgoviște” și care se alătură celorlalte proiecte derulate de municipalitatea târgovișteană, după cum subliniază Cristian Stan.

AUTOR: F.S.