You are currently viewing Președintele CJD, Corneliu Ștefan, își cere scuze de la dâmbovițeni

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, își cere scuze de la dâmbovițeni

Aprobarea la finanțare a peste 130 de proiecte, prin programul Anghel Saligny, este un motiv de bucurie și în egală măsură de mândrie, pentru dâmbovițeni. Realizarea și depunerea proiectelor a fost o muncă grea, o muncă de echipă, subliniază președintele CJD, Corneliu Ștefan, care îi avertizează însă pe primari că „greul abia acum începe”, cu studii de fezabilitate, licitații, șantiere. În același timp, social-democratul face apel la reprezentanții comunităților locale ”să urmărească cu mare atenție toate lucrările pentru că îmi doresc lucrări de calitate în fiecare localitate”.

În final, Corneliu Ștefan își cere scuze de la dâmbovițeni, pentru disconfortul cu care se vor confrunta, în condițiile în care județul se va tranforma, timp de aproximativ doi ani, într-un veritabil „șantier”.

”Ne vom mișca foarte repede, vom scoate la licitație cât mai repede aceste lucrări, anul viitor vom lucra în fiecare localitate pe programul Anghel Saligny. Vreau dinainte să-mi cer scuze tuturor locuitorilor județului Dâmbovița, pentru perioada următoare, un an, doi ani, de disconfort care o să fie în județul nostru. Județul Dâmbovița va fi un șantier, vom lucra în fiecare localitate prin programul Anghel Saligny, de anul viitor vom lucra în toate cele 52 de localități prin POIM, prin proiectul desfășurat prin Compania De Apă, anul viitor vom lucra la centurile ocolitoare din județul nostru și anul ăsta și anul viitor, și peste doi ani vom lucra prin Programul Județean de Dezvoltare Locală”, a subliniat Corneliu Ștefan, în conferința presă a PSD Dâmbovița, din această dimineață.

AUTOR: F.S.