Cunoașteți genul acela de întrebări de care ne tot lovim în utima perioadă, cu precădere prin mediul online, cu privire la ce ți-ai spune dacă te-ai putea reîntoarce la tine cel din copilărie? Sunt sigură că da. M-am tot gândit seara trecută la ce mi-aș spune eu, mie.

Mi-aș spune că viața este cu adevărat cel mai frumos dar și că ce îmi spun “oamenii mari” nu este neapărat un clișeu, ci mai degrabă un adevăr general valabil. Mi-aș spune că oricât de tristă sunt într-un anumit moment, acela o să treacă, iar zâmbetul o să îmi reapară din nou pe buze. M-aș învăța să profit mai mult de oamenii din jurul meu, de prezența lor, nu de pe urma lor, căci în viața mea aceștia nu sunt toți permanenți. M-aș ruga să nu fiu prea aspră sau prea dură cu mine, cei din jur o să tot fie, iar eu e bine să știu să-mi oblojesc singură rănile. M-aș valida, căci toată perioada de după copilărie am căutat în jur validarea celorlalți ca pe o gură de aer fără de care mi-a fost dificil să respir.

Mi-aș spune toate aceste lucruri frumoase care pe viitor m-ar ajuta să fiu mai încrezătoare, care m-ar scuti de suferință, de tristețe, dar și de alte neplăceri pe care, fără să știu, mi le-am creat singură. M-aș implora să am răbdare, să-mi fac timp să-i arăt mamei cât o iubesc.

Și apoi, după ce toate acestea ar fi fost spuse, mi-aș da un sfat pe care, cu minte de atunci, probabil l-aș considera sfidător: să citesc. Să citesc orice îmi pică în mână, indiferent de gen, să citesc etichete, prospecte, cărți, subtitrări la filme, reviste, culegeri, panouri. Orice. Mi-aș spune că fiecare rând citit te ridică mai sus și că doar așa poți atinge înaltul. Nu știu dacă deșteptăciunea accea clasică este ceva ce am, însă o minte ascuțită și un spirit creativ am cu siguranță. Cititul m-ar fi ajutat și mai mult în viață. De asta sunt sigură.

M-aș îmbrățișa, m-aș mângăia, m-aș legăna, mi-aș spune să aștept, căci viața mea are să fie extraordinară, că am să întâlnesc iubirea în multe forme și că, din când în când, aceasta mă va sufoca. Mi-aș spune despre dragostea adevărată că cel mai important este să râzi. Mi-aș șopti ca merit tot ce am, dar mai ales ce nu am, că viața îmi va da și îmi va lua peste măsură, dar că eu am să învăț să nu mă supăr. Că Dumnezeu o să îmi călăuzească pașii. La fel și mama. Tu? Tu, mare, ce ți-ai spune dacă te-ai întâlni cu tine, mic?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște