You are currently viewing 7 mii de dosare de pensie au fost calculate sau recalculate în primele cinci luni ale anului, la CJP Dâmbovița

7 mii de dosare de pensie au fost calculate sau recalculate în primele cinci luni ale anului, la CJP Dâmbovița

  • Post category:ACTUAL

În ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, de astăzi, a avut loc o informare referitoare la acțiunile întreprinse pentru soluționarea cererilor depuse în perioada ianuarie – mai 2022, pentru calcularea/recalcularea unor drepturi ale pensionarilor

Potrivit directorului executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian, au fost înregistrate 7196 de cereri, din care, soluționate, 6976, alte 220 urmând a fi soluționate ulterior.

Din totalul solicitărilor depuse, 3370 au fost înscrieri noi, pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată și anticipată parțială, sau pensie de urmaș. Dintre acestea, au fost soluționate 3300 de cereri.

Mihai Toni Ciprian a mai precizat că admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

În paralel cu înscrierile noi la pensie, beneficiarii pot solicita și alte drepturi, cum ar fi: recalcularea pensiei prin prezentarea unor noi documente de vechime care nu au fost valorificate la stabilirea inițială a pensiei, acordarea pensiei pentru limită de vârstă în cazul persoanelor care au fost încadrate în grupă superioară de muncă; transformarea pensiei de invaliditate / anticipată / anticipată parțială în pensie pentru limită de vârstă (se efectuează din oficiu, la data scadentă, fără a fi necesară cerere din partea pensionarului). În funcție de modificările legislative, deciziile pot fi revizuite din oficiu sau se pot depune cereri în baza unui model comunicat pentru recalculare, pus la dispoziția persoanelor interesate atât pe site-ul instituției, cât și la sediu.

În primele cinci luni ale anului, au fost înregistrate 3443 de cereri de recalculare, dintre acestea fiind soluționate 3292.

Reprezentantul CJP a precizat, de asemenea, că, în procesul de soluționare a cererilor depuse de pensionari, au fost implicate și persoanele angajate pe perioadă determinată.

AUTOR: F.S.