You are currently viewing Atenție! Cod roșu de caniculă!

Atenție! Cod roșu de caniculă!

ANM a transmis o actualizare cu privire la existența unui val de căldură persistent, cu maxime de 38-40°C, care va produce disconfort termic accentuat, în perioada 30 iunie – 1 iulie.
Astfel, se înregistrează COD ROȘU de caniculă în nordul Banatului, Crișana, local Maramureș și nord-vestul Transilvaniei
Valul de căldură va continua să se intensifice și se vor înregistra temperaturi maxime extreme, în general de 38-39°C și vineri, posibil izolat 40°C, iar în zona joasă a județelor Sălaj, Maramureș și Caraș-Severin, 36-37°C, depășind recordurile lunare la numeroase stații meteorologice (cele mai ridicate valori înregistrate în luna iunie din istoria măsurătorilor).

Nopțile vor fi tropicale (minime ce nu vor coborî sub 20-24°C), iar disconfortul termic – accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând valori de 82-83 de unități.
De asemenea,  avertizarea COD PORTOCALIU este emisă pentru Dealurile de Vest, zona de podiș a Transilvaniei.
Temperaturile maxime vor atinge frecvent 36-37°C, comparabile cu recordurile lunii iunie din aceste zone, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.
COD GALBEN de caniculă există în cea mai mare parte a țării
Joi și vineri, vremea va fi caniculară pe arii extinse în zonele de câmpie și podiș. Disconfortul termic va fi accentuat, iar maximele termice se vor încadra, în general, între 35-37°C.

Editor: Adrian G.