You are currently viewing Prefectul Claudia Gilia, la lansarea Enciclopediei Juridice a României

Prefectul Claudia Gilia, la lansarea Enciclopediei Juridice a României

Prefectul Județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a participat, astăzi, in prezența mai multor personalități, printre care profesorul Adrian Severin, la lansarea volumului II al unei lucrări juridice prestigioase. Enciclopedia Juridică, realizată sub înaltul patronaj al Academiei Române, reunește munca a peste 100 de profesori din România.

Am fost onorată să particip la un eveniment editorial de înaltă ținută și anume, lansarea volumului II al lucrării cu titlul „Enciclopedia Juridică Română”, o lucrare de anvergură din domeniul juridic, realizată sub patronajul Academiei Române, Institutul de Cercetări Juridice „Acad Andrei Rădulescu” și a Universității Titu Maiorescu.

Această lucrare este opera a peste 100 de profesori din întreaga țara, din domeniul juridic.

Enciclopedia este editată de editura Universul Juridic. Lucrarea este începută în anul 2015 și are până în acest moment 3 volume consistente, ce însumează peste 1300 de pagini.

Activitatea de cercetare este o componentă definitorie pentru orice cadru didactic.
Participarea mea ca cercetător în domeniul dreptului constituțional la acest proiect editorial, unic în România, mă onorează”, precizează Claudia Gilia.

AUTOR: F.S.