You are currently viewing DÂMBOVIȚA: Peste 100 de elevi au participat la activitățile informativ-preventive ale polițiștilor de la Biroul Siguranță Școlară

DÂMBOVIȚA: Peste 100 de elevi au participat la activitățile informativ-preventive ale polițiștilor de la Biroul Siguranță Școlară

În perioada 23-29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități pentru informarea tinerilor, fiind prezenți la Liceul Tehnologic ”Udrea Băleanu” din Băleni, la Liceul Tehnologic ”Goga Ionescu” din Titu și la Liceul Tehnologic Nucet.

Obiectivul polițiștilor este acela de a preveni consumul de alcool, droguri, tutun și comportamentele antisociale care pot conduce la producerea unor evenimente negative cu consecințe extrem de grave.

Astfel, peste 100 de elevi, împreună cu 20 de cadre didactice, au participat la sesiunile de informare, unde au fost prezentate informații cu privire la efectele dăunătoare produse asupra sănătății și calității vieții prin consumul de alcool, droguri sau alte substanțe interzise.

Totodată, polițiștii le-au prezentat tinerilor consecințele juridice pe care le pot suporta prin nerespectarea legii.

De asemenea, în această perioadă, polițiștii au desfășurat activități și la complexul Turistic de Natație din municipiul Târgoviște.

IPJ DÂMBOVIȚA