You are currently viewing După caniculă și furtuni, autoritățile emit Cod galben de inundații

După caniculă și furtuni, autoritățile emit Cod galben de inundații

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din 20 de bazine hidrografice, valabil până duminică dimineață, la ora 9:00.

Printre județele în care s-ar putea semnala astfel de fenomene se numără și Dâmbovița.

Potrivit hidrologilor, codul se instituie în intervalul 2 iulie 2022 ora 12:00 – 3 iulie 2022 ora 09.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Bistriţa Năsăud, Alba, Sibiu, Vâlcea, Harghita, Neamţ şi Bacău.

INHGA mai menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

AUTOR: F.S.