Plouă cu amenzi, în urma controalelor ANSVSA, pe litoralul românesc.
Inspectorii anunţă rezultatele primei săptămâni de activitate a “Comandamentului Sezon Estival 2022”. Aceştia au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul din stațiuni.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 443.600 de lei. De asemenea, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.
„Dintre principalele nereguli constatate, menţionăm: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, transmite instituția.
AUTOR: F.S.














