You are currently viewing GĂEȘTI: Mai multe elemente metalice, care riscau să cadă, eliminate de pompieri

GĂEȘTI: Mai multe elemente metalice, care riscau să cadă, eliminate de pompieri

Pompierii de la Detașamentul Găești au fost solicitați pentru degajarea unor elemente de construcție instabile dintr-un imobil situat Găesti, pe strada Vasile Lupu. Din primele informații elemente metalice din componenta construcției (siloz) prezintă pericol de prăbușire.

Având în vedere că în vecinatate există o casă de locuit, persoanele care locuiesc în aceasta au fost evacuate.

La locul evenimentului au fost luate măsuri de asigurare a grilajului metalic care are o înălțime de cca. 40 m și s-a luat legătura cu proprietarul constructiei.

De asemenea, au fost contactate și autoritățile locale pentru asigurarea asistentei sociale persoanelor evacuate daca va fi cazul.

Echipajele de pompieri au reușit stabilizarea provizorie a elementelor de constructie, iar în zilele următoare administratorul clădirii va executa lucrări de demolare sau punere în siguranță a elementelor instabile.