You are currently viewing MAE confirmă că o româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt, Hurghada

MAE confirmă că o româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt, Hurghada

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, duminică, de către agentul unei companii de turism, cu privire la decesul turistei din România aflată în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident.

Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autoritățile egiptene, cu companiile de turism implicate și este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.

Informația vine după ce vineri o austriacă de 68 de ani a murit tot în urma unui atac al unui rechin.
Atacurile au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hasheesh, potrivit surselor. Românca ucisă de rechin ar fi fost cazată la hotelul de cinci stele Premiere Le Reve, transmite cotidianul britanic Daily Mail.

Editor: Adrian G.