”Clasa politică din România, din care fac parte și eu, de multe ori vorbește prostii”, recunoaște Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița. Senatorul a declarat în conferința organizației județene, de astăzi, că cel mai corect ar fi ca politicienii să le spună oamenilor adevărul și să-și recunoască limitele, dând exemplul premierului Ciucă, pe care-l consideră un om serios și asumat.
”Am văzut și colegi, de la alte partide în special, că noi suntem disciplinați, la PNL, care vin și vorbesc fără a fi întrebat înainte pe unul care se pricepe și emit niște teorii extraordinare, care pe moment dau bine, dar după aia, oamenii, dacă sunt atenți văd că nu se îndeplinesc”, a explicat Guran, dând exemple apoi din rândul USR și AUR și subliniind totuși și faptul că el a votat împotriva alianței cu PSD-ul.
Și pentru că tot a vorbit despre USR, Guran a ținut să sublinieze faptul că mulți politicieni se descoperă specialiști, după ce au ieșit de la guvernare, deși înainte nu dovediseră mare lucru.
„Ciudat este, le-am și spus colegilor de la USR: dom`le, eu mor când văd că toată lumea are soluții, după ce nu mai e la guvernare. Inclusiv prim-miniștri de ai noștri știu foarte multe, după ce nu mai sunt. Când au fost în funcție, nu prea le nimereau cu soluțiile”.
AUTOR: F.S.














