You are currently viewing Cod galben de averse și vânt în Dâmbovița și alte 16 județe

Cod galben de averse și vânt în Dâmbovița și alte 16 județe

Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod galben de averse și vijelii valabilă în 17 județe din țară, informează Mediafax.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Argeș, Olt, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Tulcea și Constanța.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp. Avertizarea este în vigoare vineri, între orele 12.00 și 23.00.

Editor: Adrian G.