INS a anunţat că în primele 5 luni din acest an, au fost aduși pe lume aproape 65 de mii de copii, cu aproape 20% mai puțini decât anul trecut, în același interval de timp, ceea ce înseamnă că 2021 a fost anul cu cele mai puține nașteri din ultimul secol. Dacă aceeași involuție din primele cinci luni se va păstra ca ritm pentru tot anul, vom avea sub 150 de mii de nașteri în acest an.
La nivel național, în primele 5 luni din acest an, au fost aduși pe lume 64.599 de copii, cu aproape 13.000 mai puțini decât în același interval de timp din 2021.
Vă reamintim că în anul 2021, populația Europei a scăzut pentru al doilea an consecutiv. Uniunea Europeană se confruntă cu peste 2 milioane de decese cauzate de pandemia de COVID-19, iar țara noastră se află printre țările cu cele mai mari scăderi ale populației.
Conform informațiilor furnizate de Eurostat, populația celor 27 de state ale UE a scăzut cu aproximativ 172.000 de persoane față de anul anterior și cu peste 656.000 de persoane față de ianuarie 2020, conform Reuters.
De aproximativ 10 ani, numărul deceselor a început să depășească numărul nașterilor în UE, însă un ajutor pentru compensarea decalajului a fost reprezentat de migrația din afara blocului, acest fapt având loc până în 2020, primul an al pandemiei.
Editor: Adrian G.














