Primele 6 luni ale anului 2022 au fost o perioadă încărcată, pentru Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului. Astfel, în semestrul I, au fost primiți în audiență 332 cetățeni, au fost depuse 129 de petiții și au fost primite 463 apeluri telefonice. De asemenea, au fost înregistrate 52 sesizări din oficiu și au fost efectuate 12 anchete proprii, în urma cărora au fost emise de către Avocatul Poporului 3 recomandări pentru remedierea deficiențelor rezultate în urma verificărilor.
Din total, 48 de audiențe au fost acordate dâmbovițenilor, nemulțumiți de modul în care li s-au respectat drepturile în instituțiile statului, astfel că au depus 27 de petiții și au efectuat 81 de apeluri telefonice. În urma acestora au fost deschise 32 de dosare, dintre care 29 au fost soluționate. La acestea se adaugă 2 anchete publice și 14 sesizări din oficiu.
Pentru cei interesați, reamintim că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155; tel./fax – 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 09,00-16,00, vineri – orele 09,00-14,00, iar petiţiile pot fi trimise și prin poştă, prin e-mail la adresa [email protected] sau prin fax. Menționăm că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audiențele sunt gratuite.
AUTOR: F.S.














