Potrivit procurorilor DNA, la data de 11 noiembrie 2020, Costel Alexe, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, ar fi dispus detașarea inculpatului Babă Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier pe funcția de manager/director interimar al Școlii Populare de Arte “Titel Popovici” Iași, în condițiile în care Alexe știa că respectiva numire nu îndeplinea condițiile legale.
“Ulterior, la datele de 10 martie 2021 și 07 iulie 2021, Costel Alexe ar fi dispus prelungirea detașării inculpatului Babă Vlad-Corneliu în aceeași funcție de conducere. Apoi, pentru a obține numirea definitivă pe postul respectiv a inculpatului Babă Vlad-Corneliu, Alexe ar fi inițiat și elaborat un proiect de hotărâre prin care ar fi fost schimbate condițiile de participare la concurs precum și componența comisiei“, a mai transmis DNA.
În urma modificărilor aduse în mod ilegal, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi putut participa la concursul organizat în perioada iunie – iulie 2021, l-ar fi promovat, iar printr-o dispoziție a inculpatului Alexe Costel, din 10 septembrie 2021, ar fi fost numit pe funcția de manager al Școlii Populare de Arte “Titel Popovici” Iași pe o perioadă de 5 ani.
Prejudiciul adus bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte “Titel Popovici” Iași ar însuma 143.587 lei, reprezentând suma remunerațiilor încasate de către inculpatul Babă Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar și vătămarea intereselor legitime ale celor două instituții ca urmare a numirii la conducerea școlii a unui manager care nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere.
Amintim că fostul președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și instigare la delapidare.
Editor: Adrian G.














