O dronă americană de tipul MQ-9 Reaper s-a prăbușit în apropiere de baza aeriană de la Câmpia Turzii, unde americanii au adus astfel de drone pentru misiuni de recunoaștere.
Ministrul Apărării Vasile Dîncu a spus, la Digi24, că incidentul s-a produs în timpul unei misiuni de antrenament și că drona a picat într-o zonă nelocuită, deci nu există victime.
“Este una dintre cele mai scumpe și performante drone ale SUA. Era o misiune de antrenament. Nu au fost pagube umane. A căzut pe câmp, într-o zonă nelocuită. Americanii vor face primele analize și-i vom sprijini cu orice date au nevoie. Vom primi informații suplimentare și vom ști cu siguranță ce s-a întâmplat, pentru că americanii sunt foarte transparenți când au loc asemenea incidente“, a declarat Ministrul Apărării, la Digi24.
Acesta a mai precizat că nu sunt cunoscute cauzele incidentului, dar cel mai probabil este vorba de o eroare umană. Aceste tipuri de drone sunt operate doar de militarii americani, a adăugat Dîncu. Drona nu avea armament în momentul în care s-a prăbușit.
Dronele MQ-9 Reaper sunt printre cele mai scumpe și performate dispozitive de acest fel ale SUA. Pot să efectueze misiuni de zbor telecomandate de la distanță, cu o rază de acțiune de aproape două mii de kilometri. Este folosită în special pentru atac la sol și poate transporta până la 1,7 tone de armament. Vehiculul aerian are o greutate de 2,22 tone, o autonomie de 1.850 de km și 14 ore de funcționare. Drona este ghidată prin satelit, poate zbura la o altitudine maximă de 15.240 de metri.
Editor: Adrian G.














