Senatul României a ratificat, în unanimitate, protocoalele de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei. Astfel, România se numără printre primele state care își exprimă acordul pentru extinderea NATO, după cum afirmă senatorul Titus Corlățean. Politicianul adaugă că, astfel vom fi „32 de state aliate NATO, capabile să se susțină reciproc în fața oricărei posibile amenințări”.
Miercuri, 20 iulie 2022, în sesiune extraordinară a Senatului, am ratificat în unanimitate Protocoalele de aderare la Tratatul Nord-Atlantic ale Republicii Finlanda și Regatului Suediei. Cele două state, care s-au simțit amenințate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei și „mișcările” ruse din zona nordică-baltică, au renunțat în doar câteva săptămâni la politică lor de lungă durată de neutralitate, pentru a se alătură NATO și garanțiilor de apărare colectivă oferite de această Alianță politico-militară. Respectăm alegerea suverană a celor două partenere. România este între primele state care ratifică protocoalele de aderare ale celor două țări.
După finalizarea procedurii menționate de către toate statele aliate, inclusiv Turcia (în baza înțelegerilor specifice convenite cu Finlanda și Suedia), vom fi 32 de state aliate NATO, capabile să se susțină reciproc în fața oricărei posibile amenințări, precizează senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean.

AUTOR: F.S.














