You are currently viewing A fost redeschisă porțiunea de cale ferată care leagă silozul din Portul Galați de Gara CFR Călători

A fost redeschisă porțiunea de cale ferată care leagă silozul din Portul Galați de Gara CFR Călători

După trei decenii de când a fost abandonată, calea ferată cu ecartament normal care leagă Portul Galați de Gara CFR, pe o distanță de 1,5 kilometri, a fost redeschisă traficului, la două săptămâni după ce și traficul pe tronsonul cu ecartament larg a fost redeschis.

Astfel, în acest moment, cerealele din Ucraina pot fi aduse direct în Portul Galați cu trenuri care circulă pe ecartament larg, pentru a fi încărcate în șlepuri și barje, sau încărcate direct din siloz în vagoane care circulă pe ecartament normal și transportate oriunde în România și Europa pe calea ferată.

Lucrările au fost realizate de către cei de la CFR, cu mai multe echipe de muncitori de la Galați, Brăila, Buzău, Focșani și Târgu Ocna.
Au fost înlocuite sute de traverse și s-au folosit peste 800 de tone de piatră spartă și peste 4.400 de material mărunt de prindere.

Editor: I.F.A.