You are currently viewing Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute, eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer

Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute, eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer

​Tribunalul Ilfov a decis vineri că poate fi întreruptă executarea pedepsei pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în dosarul Gala Bute. Acesta a dovedit că are cancer cu metastaze şi a insistat că doreşte să se trateze corespunzător. 

Instanţa a stabilit că fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box are mai multe obligaţii în această perioadă: nu trebuie să părăsească ţara decât în condiţiile stabilite de instanţă, să ia legătura cu Poliţia pentru a fi luat în evidenţă, să nu deţină arme, să se prezinte la spital pentru tratament.

Dacă va încălca una dintre aceste măsuri, atunci întreruperea pedepsei va fi revocată, a mai decis Tribunalul Ilfov.

Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare, iar în cazul în care nu va fi atacată, va rămâne definitivă.

Editor: I.F.A.