You are currently viewing ISU Dâmbovița va desfășura, mâine, un amplu exercițiu la Butangas România

ISU Dâmbovița va desfășura, mâine, un amplu exercițiu la Butangas România

ISU Dâmbovița va desfășura, mâine, un exerciţiu de testare a planului de urgență externă la un operator SEVESO de nivel superior. Astfel de exerciții fac parte din pregătirea continuă a pompierilor dar și a personalului care asigură prima intervenție în cadrul unui astfel de obiectiv, până la sosirea serviciilor profesioniste, în vederea limitării agravării situației de urgență.

Începând cu ora 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al Județului Dâmbovița va testa Planul de urgență externă, la BUTANGAS ROMÂNIA – Stația de îmbuteliere GPL și depozit Conțești.

În cadrul exercițiului vor fi gestionate trei situații operative, anunță ISU Dâmbovița, într-un comunicat de presă. În primul caz, este anunțată apariția unor scurgeri de GPL la o cisternă de transport pe calea ferată, din cauza unor defecțiuni tehnice la brațul de descărcare al instalației și vana cisternei.

În cea de a doua situație, personalul de intervenție a fost intoxicat cu GPL și se impune asistența medicală de urgență.

În a treia situație, vaporii de gaz se aprind, iar doi membrii din echipa de intervenție a operatorului suferă arsuri grave.

Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență, având în vedere importanța obiectivului afectat, la nivelul județului Dâmbovița se activează Planul de urgență externă al operatorului prin care se concentrează forțe de intervenție, în sprijin, din cadrul Primăriei Conțești, Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu Dâmbovița, Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, Direcției de Sănatăte Publică Dâmbovița, Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița și Serviciului de Gospodărire a Apelor Dâmbovița. Asigurarea măsurilor de ordine publică va fi realizată de echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

AUTOR: F.S.