You are currently viewing Un diamant roz uriaș a fost extras dintr-o mină în Angola

Un diamant roz uriaș a fost extras dintr-o mină în Angola

Minerii din Angola au extras un rar diamant roz pur, considerat cel mai mare descoperit în lume în ultimii 300 de ani, a anunţat miercuri compania minieră australiană care exploatează situl, potrivit AFP și Agerpres.

Piatra prețioasă are 170 de karate, este de ti IIa și a fost numit „Trandafirul din Lulo”, după numele minei din nord-estul Angolei. Este unul dintre cele mai mari diamante roz descoperite vreodată, transmite Lucapa Diamond Company.

„Acest diamant roz record şi spectaculos extras de la Lulo continuă să arate că Angola este un jucător important pe scena mondială a mineritului de diamante”, a declarat ministrul angolez al resurselor minerale, Diamantino Azevedo.

Piatra va fi vândută la licitaţii internaţionale, probabil la un preţ astronomic.

Deşi „Trandafirul din Lulo” va trebui să fie tăiat şi şlefuit pentru a-şi atinge valoarea maximă – un proces prin care o piatră poate pierde 50% din greutatea sa, diamante roz similare au atins preţuri record în trecut.

Editor: I.F.A.